Comcris Energy, subsidiara românească a dezvoltatorului austriac de proiecte de producție de energie regenerabilă Enery, a inaugurat un parc fotovoltaic construit la Sărmășag, în județul Sălaj, cu subvenții de stat UE din PNRR.
Producătorul de țevi fără sudură cu diametre mici Silcotub, una dintre cele mai importante companii industriale din România, controlată de gigantul multinațional Tenaris, listat la bursele din New York și Milano, intenționează să finalizeze până la sfârșitul anului lucrările de construire a parcului fotovoltaic de la oțelăria pe care o operează la Călărași, proiect prezentat în premieră de Profit.ro în urmă cu circa un an.
Cel mai mare parc fotovoltaic din Transilvania, cu peste 5.500 de module, va fi construit în Bistrița, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar termenul de finalizare a investiției este vara anului 2024.
Producătorul de țevi fără sudură cu diametre mici Silcotub, una dintre cele mai importante companii industriale din România, controlată de gigantul multinațional Tenaris, listat la bursele din New York și Milano, intenționează să își construiască un parc fotovoltaic la oțelăria pe care o operează la Călărași.
În România, cum a anunțat recent Profit.ro, divizia românească a TotalEnergies are în pregătire două proiecte de construire de parcuri fotovoltaice, care vor asigura o parte din consumul de energie electrică al producătorului auto român Automobile Dacia din grupul Renault, de la uzina de la Mioveni și de la Centrul Tehnic de la Titu.
Divizia românească a gigantului francez TotalEnergies are în pregătire două proiecte de construire de parcuri fotovoltaice, care vor asigura o parte din consumul de energie electrică al producătorului auto român Automobile Dacia din grupul Renault, de la uzina de la Mioveni și de la Centrul Tehnic de la Titu, și pentru care are în vedere atragerea de finanțare europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Marmosim Simeria, lider de piață în România în domeniul extracției și prelucrării rocilor naturale, companie controlată indirect de către Miorița Videanu, soția fostului primar al Capitalei și ministru al Economiei Adriean Videanu, care este unul dintre administratori, vrea să construiască un parc fotovoltaic, inclusiv cu bani europeni proveniți din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Traderul elvețian de mărfuri și energie AOT Energy Switzerland AG, al cărui pachet majoritar de acțiuni a aparținut familiei fostului cel mai bogat belgian, Albert Frere, decedat în decembrie 2018, ar intenționa să finanțeze un proiect energetic mixt la Arad, constând în construirea unui parc fotovoltaic cu putere instalată de 45 MW și a unei instalații de producție de hidrogen prin electroliză de 3 MW.